Păstrează-ți calmul sub presiunea academică și anxietatea de testare

Te-ai simțit vreodată foarte stresat(ă) din cauza școlii?
Ei bine, nu ești singurul(a). Mulți trec la un moment dat prin presiunea școlară. Este important să vorbim despre asta, pentru că îți poate afecta sănătatea, bunăstarea și performanța școlară.
Aici vei găsi răspunsuri la următoarele întrebări:
  • Ce este presiunea școlară/ academică?
  • Consecințe ale presiunii școlare
  • Sfaturi pentru a face față presiunii școlare
  • Anxietatea de testare și cum să o gestionezi

Vrei să înveți cum să faci față presiunii școlare?

Dacă vrei să înveți și să exersezi ce poți face atunci când simți presiune la școală, verifică modulul eSano "Păstrează-ți calmul sub presiunea academică".

Dacă te confrunți cu anxietate față de testare, verifică modulul eSano "Anxietatea de testare: Sfaturi și sprijin".

Ce este presiunea școlară?

Presiunea școlară este sentimentul copleșitor de stres, tensiune sau anxietate care este legat de școală. Aici poți vedea diferite cauze ale presiunii școlare:
Așa cum poți observa, presiunea școlară vine în diferite forme, în funcție de cine ești și ce se întâmplă în viața ta. Unii oameni se simt stresați pentru că sunt îngrijorați că nu își îndeplinesc așteptările, că iau o notă proastă la un test sau că nu pot ține pasul cu colegii lor. Alții se simt copleșiți pentru că au multe de făcut – teme, activități extrașcolare, poate chiar un loc de muncă. Acest lucru te poate face să te simți epuizat/ă în încercarea de a face totul deodată. Apoi, există presiunea datorată nevoii de integrare în cercul de prieteni și de a fi popular, ceea ce poate fi dificil. Și să nu uităm de presiunea de a fi cu adevărat bun la tot – să obții note excelente, să fii grozav la sporturi sau să fii un artist desăvârșit. Se resimte adesea ca o încercare permanentă de a fii perfect/ă.

Consecințe ale presiunii școlare

Presiunea școlară poate avea un impact negativ asupra bunăstării tale mentale, emoționale și fizice și îți poate afecta performanța la școală:
Mental, ai putea simți că ești mereu pe cale să cedezi, ca și cum ai fi întotdeauna la un pas de o criză.
Emoțional, ai putea trăi schimbări de dispoziție, de la o trăire copleșitoare și anxioasă într-un moment la una de amorțire și detașare în următorul.
Fizic, stresul se poate manifesta prin dureri de cap, dureri de stomac, tensiune musculară, oboseală… – ceea ce îngreunează funcționarea normală.
Și să nu uităm de impactul asupra performanței tale la școală– toată această presiune poate îngreuna concentrarea, amintirea lucrurilor, performanța la teste și teme. Este ca și cum creierul tău este atât de focalizat pe a se îngrijora pentru tot ce se întâmplă încât nu mai rămâne loc pentru învățare.
Dacă te simți foarte stresat/ă și vrei să înveți cum să te relaxezi mai bine, verifică modulul eSano "Sunt stresat/ă - ce să fac acum?".

Sfaturi pentru a face față presiunii școlare

Dacă ai nevoie de mai multe sfaturi privind gestionarea timpului sau stresului și vrei să le aplici imediat, verifică modulul eSano "Păstrează-ți calmul sub presiunea academică".

Este nevoie de timp pentru a învăța și a aplica aceste strategii, așa că nu te blama dacă nu observi o diferență imediat!

Dacă presiunea școlară resimțită este prea mare pentru a o gestiona singur/ă și ai nevoie de mai mult suport în privința aceasta, contactează consilierul școlar.

Anxietatea față de testare

Dacă te confrunți cu anxietate de testare, este posibil să ai gânduri precum acestea. Nu ești singur/ă! Unul din șase băieți și una din patru fete raportează simptome precum transpirație, tremur și iritabilitate înainte sau în timpul examenelor.

Presiunea școlară și anxietatea de testare sunt adesea legate deoarece presiunea și așteptările mari pot genera anxietate. Este ca și cum ai avea multe de pierdut dacă nu reușești să obții nota dorită la un examen. Acest lucru poate fi extrem de stresant, dar există strategii pe care le poți folosi pentru a-ți calma nervii și a performa la cel mai bun nivel:

Schimbă-ți atitudinea!

Concentrează-te pe realizările anterioare Gândește-te la cel mai rău scenariu și la planul B/alternative

Direcționează-ți atenția asupra mediului înconjurător!

În loc să te concentrezi pe reacțiile corpului tău

Fii pregătit/ă!

Creează un plan de studiu realist care să includă pauze, activități care îți plac, timp pentru mese și somn

Învață tehnici de relaxare!

Tehnici de respirație (de exemplu, respirația abdominală), meditație, …

Dacă dorești sfaturi mai specifice cu privire la perioada (chiar) dinaintea examenului sau în timpul unui moment de panică și vrei să le aplici imediat, verifică modulul nostru eSano "Anxietatea de testare: Sfaturi și sprijin".